S julkinen
[search 0]
Lisää
Download the App!
show episodes
 
Artwork

1
Spandugino Podcasts

Editura Spandugino

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain+
 
Din același izvor din care s-au născut Fundația Spandugino și Editura Spandugino, urmând aceleași principii profunde ce își doresc să promoveze un model cultural al calității și responsabilității, Spandugino Podcasts se naște pentru a contribui la misiunea comună pe care Fundația și Editura Spandugino o servesc, adresându-se într-un format modern, tinerilor și tuturor celor ce își doresc să creeze un viitor mai bun, prin educație.
  continue reading
 
Artwork

1
S-o luăm personal

Doamna Amalia

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
"Indiferent de statutul pe care îl avem, fie că vorbim cu vedete, specialiști sau oameni obișnuiți, toti avem aceleași probleme, anxietăți și chiar traume. Și e momentul să le adresăm deschis, direct și sincer. Pentru că împreună le putem depăși, prin exemple reale, exemple concrete si mai ales, exemple personale. Astfel, o vom lua personal cu fiecare invitat in parte și vom încerca să nu o luăm prea în serios, dar să tratăm cu seriozitate." - Amalia Năstase
  continue reading
 
Artwork

1
George Buhnici | #IGDLCC

George BUHNICI

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Viikoittain
 
IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.
  continue reading
 
Artwork

1
Tehnocultura

Manuel Cheța & Vlad Bănică

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain+
 
Podcast despre tehnologie și efectul său asupra societății. Fiecare episod prezintă știri din lumea tehnologiei, comentarii pe marginea lor, aspecte istorice, tehnologie explicată. Cu Vlad Bănică și Manuel Cheța.
  continue reading
 
Artwork

1
Digi FM

Digi FM

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Päivittäin
 
Podcasturile Digi FM sunt o colecție de emisiuni radio disponibile online, care acoperă o gamă largă de subiecte, de la știri și actualitate la divertisment și lifestyle: matinalul Digi FM, cu Oana Zamfir și Vlad Craioveanu, Florin Negruțiu, Radu Paraschivescu, Alice Tudor și Ramon Cotizo. Ascultă și celelalte emisiuni Digi FM de pe Spotify: ⁠Lucian Mîndruță, ⁠Audiență Națională, ⁠⁠⁠⁠Unguru Bulan, ⁠⁠⁠⁠Top 20 Digi FM⁠.
  continue reading
 
Vizionează toate episoadele noastre actuale sau pre-înregistrează-te pentru podcasturile viitoare deoarece ni s-au alăturat experți în eCommerce care au o experiență variată în diferite verticale interesante. Conectează-te când ai disponibilitatea să fii la curent cu cele mai recente subiecte Thought Leadership pentru brand-ul tău e-commerce - acestea te vor ajuta să ții pasul cu tendințele din industrie și te vor ajuta să obții insight-urile necesare pentru a continua dezvoltarea afacerii tale.
  continue reading
 
Artwork

1
Zest

Sabina Varga

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
Zest este un podcast despre plăcerea și uimirea de a scrie. Invitați sunt scriitori, jurnaliști, copywriteri, bloggeri și oricine scrie cu poftă și nu s-ar putea opri din asta nici dacă ar vrea. Gazdă: Sabina Varga / Identitate vizuală: Silviana Toader
  continue reading
 
Andreas este foarte ocupat. El trebuie să se îngrijească de oaspeţii hotelului, să găsească o cameră pentru părinţii săi şi să-i ia un interviu lui Carol cel Mare. În plus, părinţii săi vor afla cine este Ex şi cum a ajuns Andreas s-o cunoască. Reguli gramaticale importante: Verbele modale, perfectul, dativul.
  continue reading
 
Artwork

1
Podcastul Pinch of Salt

Alexandra Crăciun

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
Podcast despre lumea ospitalității, gastronomie și rural cu Alexandra Crăciun. Am pornit din zona ospitalității (restauratori, antreprenori, bucătari, barista) cu un sezon dedicat afacerilor cărora le trecem pragul și despre care mi s-a părut foarte important să știm cât mai multe. Apoi am continuat cu un sezon mixt, ducând discuția spre gastronomie în zona largă a cuvântului, trecând prin nutriție și psihologia mâncatului sănătos. Iar în cel de-al treilea sezon ne-am întors la rădăcini, în ...
  continue reading
 
Artwork

1
Precept Ministries România

Precept Ministries România

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
Misiunea noastră este zidirea sufletească a oamenilor în Cuvântul lui Dumnezeu Viziunea noastră este să formăm ucenici demni de urmat ai lui Isus Hristos, prin studiul inductiv al Bibliei, având o concepţie biblică despre lume şi slujind cu credincioşie biserica, prin puterea Duhului Sfânt. Scopul Precept Ministries Eurasia este să ducă întotdeauna oamenilor, de pretutindeni, oriunde s-ar afla, indiferent de limbă și vârstă, un singur mesaj - Biblia, și o singură metodă - studiul inductiv, s ...
  continue reading
 
Artwork

1
Murdar

Murdar Podcast

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
București. E mai 2021. De un an și ceva pandemia de Covid-19 ține toată lumea paralizată. Măsurile de relaxare luate de autorități au adus după ele un val de noi infectări care au reușit, începând din septembrie 2020, să aducă Terra în situația de a avea spor negativ de populație. Lumea e un amestec dubios de panică, paranoia și obișnuință. Totul pare că s-a schimbat, însă nimeni nu pricepe în ce fel. Ăsta e contextul în care Șarpe, personajul principal, rămâne fără bani de chirie și ajunge ...
  continue reading
 
Artwork

1
Terapie de Familie

I AM Family

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
I AM FAMILY reprezinta treaba aia cu “fii schimbarea ce vrei s-o vezi in lume”! Suntem noi, o familie de romani ce si-au luat lumea-n cap si visurile la alergat! Suntem 8 cu totii, doi adulti, 3 copii, doi catei si o pisica. De 10 ani ne plimbam prin lume. Copiii nu merg la scoala. Calatoriile sunt scoala lor si modul in care sunt educati. In Terapie de Familie "o dam pe bune” cu treaba asta despre familie, dragoste, copii, pasiuni si chinuri interioare! Lavinia e digital nomad, producător d ...
  continue reading
 
Artwork

1
Wines of Romania Podcast

Marinela Ardelean

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
🇷🇴 Wines of Romania este primul podcast dedicat vinului romanesc. Disponibil in format video (YouTube), cat si audio, aduce la microfon jurnalisti, influenceri, producatori de vin, oenologi, critici, proprietari de restaurante de top – pe scurt, pe toti cei care isi pot pune amprenta asupra felului in care este perceput vinul romanesc, atat in tara, cat si in lume. 👉🏻 WinesOfRomania.com 🇬🇧 Wines of Romania is the first podcast dedicated to Romanian wine. Available also in video format 👉🏻 che ...
  continue reading
 
Artwork

1
Increderea Ta Deblocata

Alexandru Golub

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Päivittäin+
 
ARTA DE A AVEA INCREDERE Cu totii suntem definiti de gandurile pe care le avem, dar daca iti faci griji si pui raul in fata, s-ar putea ca mintea ta sa nu lucreze in favoarea ta. Daca nu-ti place unde esti in momentul acesta al vietii, atunci gandurile tale te-au ghidat exact in acest punct. Daca vrei sa iesi din aceasta situatie, trebuie sa elimini toate programarile ce ruleaza in fundalul mintii tale. Iar ca sa faci acest lucru singur, e un drum anevoios. Da-ti o sansa sa fii ghidat de cin ...
  continue reading
 
Artwork

1
Baze de date

Dan Mircea Suciu

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
Un podcast pentru cei care doresc să înțeleagă principiile fundamentale ale proiectării și manipulării bazelor de date relaționale și nu numai. Podcastul s-a născut din dorința de a furniza o sursă de informație suplimentară stundenților înscriși la cursurile de Baze de Date și Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date, cursuri predate la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. În același timp acest podcast poate fi util tuturor celor care au tangență cu ...
  continue reading
 
2Celsius este o organizație de mediu grassroots promotoare a unor idei verzi și politici publice progresiste. Organizația e orientată în principal pe cercetare și advocacy la nivel european, regional (CEE) și național în materii precum transportul curat, bioenergie, politici climatice (carbon sinks, gaze fluorurate, calitatea combustibililor, metan, tranziție justă etc.). Un punct important al acțiunilor 2C e ceea ce s-ar numi litigii strategice, organizația a fost reclamantă în People’s Cli ...
  continue reading
 
Artwork

1
Portret de Călător

Zaga Brand

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
Travel, cultură și răsfăț. „Portret de călător” este un proiect de storytelling despre călători și destinații, menit să pună noi pin-uri pe harta afectivă și să vă pregătească pentru următoarea aventură. Vorbim cu specialiști, celebrități, influenceri, cu entuziaști și inițiați. Dăm voce unor texte din bibliografia de travel pentru avansați și aducem muzică românească la caști și difuzoare. Vă spunem unde s-au turnat filme celebre sau cult pentru apetit de cinema travel. Colecționăm tips, tr ...
  continue reading
 
Artwork

1
Curious Lion Podcast

ING Romania

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
Ce a făcut curiozitatea? N-a omorât nici pisica, nici leul. Cel puțin nu în podcastul nostru. Curios Lion este un podcast pentru curioși. Curioși să afle curiozități financiare și nu numai. Curioși să afle idei noi. Curioși despre alte povești sau curioși să se inspire. Oricare dintre ei ai fi, pune-ți o cană de ceai și dă-i play. Sau o cafea. Sau orice vrei tu. În cel de-al doilea sezon, alături de Marian Hurducaș și invitații săi abordăm tot felul de subiecte cu tentă financiară pe care le ...
  continue reading
 
Podcastul nostru a început cu o serie de predici și cateheze duminicale rostite în cadrul Sfintei Liturghii, la Capela Așezământului "Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Mucenic Iulian din Tars," situată în loc. Popești, com. Baciu, jud. Cluj. Inginer și preot misionar al acestei capele, părintele Radu V. Bob se străduieste să aducă explicații lămuritoare cu privire la evenimentele din viața și activitatea Mântuitorului cuprinse în pericopele evanghelice duminicale, precum și explicații privi ...
  continue reading
 
Artwork

1
Vești bune

Angela Beraca

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
Cuvântul lui Dumnezeu înregistrat pe tematici, ca promisiuni ale Lui, cu aplicații practice în viața de zi cu zi, prin rugăciune cu Cuvântul. https://angelaberacamision.org/
  continue reading
 
Podcastul antreprenorilor din tehnologie, cu Sergiu Biriș, antreprenor în serie, investitor și mentor pentru diverse startup-uri tech. Este un podcast despre poveștile antreprenorilor români care au fondat startup-uri de succes, au reușit și au inovat în tehnologie sau cu ajutorul ei. L-am denumit "Neascultătorii" deoarece un lucru pe care îl au în comun antreprenorii care au reușit cu adevarat este acela că au știut când să NU asculte de cei care le-au zis că nu vor reuși. Au știut când să ...
  continue reading
 
Artwork

1
Predici Expozitive din Epistola lui Pavel către Romani

Biserica Reformată Prezbiteriană din Cluj-Napoca

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
Epistola lui Pavel către biserica din Roma este una dintre cele mai des citite și citate cărți din Biblie. În mare, ea acoperă toate învățăturile importante ale creștinismului. Epistola către Romani se adresează necreștinilor, încât descrie în mod detaliat starea lor față de Dumnezeu dar și calea împăcării cu El. Pavel evidențiază foarte clar justificarea numai prin credință dar apoi merge un pas și mai departe și subliniază importanța sfințeniei, esența vieții creștine. Prin câteva versete ...
  continue reading
 
Artwork

1
Cu DREPTul Podcast

Cu DREPTul Podcast

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
"Cu DREPTul" este un podcast despre accesul la justiție și drepturile omului în Republica Moldova, semnat de Tatiana Ețco și realizat în cadrul Campaniei Naționale pentru o Justiție Sănătoasă.
  continue reading
 
Artwork

1
Insomnia

Robert Balan

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
Un show la granița dintre documentar și ficțiune. Un podcast pe care îl puteți asculta și reasculta ca un album, în ce ordine vreți. Un serial despre ceea ce OMS estima anul trecut că în 2020 că va fi cea de-a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial: depresia. (Cu puțin ajutor de la lilieci sau pangolini, probabil că este deja pe locul 1.) Un podcast cu și despre oamenii de lângă tine. Un show cu interviuri, muzică, scene de teatru radiofonic și altele. Un serial în care vorbim despre st ...
  continue reading
 
Artwork

1
HURDUcast

Marian Hurducaș

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Kuukausittain
 
Podcastul lui Marian Hurducaș, marketing & communication strategy consultant, trainer, antreprenor și fost jurnalist de radio. Se discută despre comunicare, marketing, presă, business, succes și mai ales eșec. Invitații sunt din toate domeniile, însă cu siguranță vei avea idei noi de reținut și chiar de pus în practică. Nu toți cei pe care-i auzi aici sunt vedete consacrate. De unii poate n-ai auzit niciodată, dar sunt oameni care au făcut ceva notabil în domeniul lor de activitate sau pentr ...
  continue reading
 
Artwork
 
The Mind Online by #NOHACK este un podcast powered by Bitdefender și creat de start-up.ro în care abordăm subiecte esențiale despre sănătatea mentală în era comunicării online, a muncii de acasă și analizăm impactul tehnologiei asupra oamenilor. Podcast-ul este continuarea firească a episoadelor realizate în ultimii doi ani în seria #NOHACK, în care am abordat amenințările cibernetice periculoase.
  continue reading
 
Artwork

1
Wall-Street 360

Wall-Street.ro

icon
Unsubscribe
icon
Unsubscribe
Päivittäin+
 
Wall-Street 360 este un proiect Wall-Street Tv. Wall-Street TV cuprinde cele mai importante productii video realizate de redactia WALL-STREET.RO: interviuri, dezbateri, analize si stiri de ultima ora despre cele mai dinamice sectoare de business din Romania.
  continue reading
 
Loading …
show series
 
Florin Negruțiu a venit în studioul Digi FM, după o zi intensă în care a asistat la una dintre cele mai importante dezbateri prezidențiale organizate vreodată în România. Alături de Oana Zamfir și Vlad Craioveanu, Florin a povestit culisele evenimentului, reacțiile candidaților, plecarea-surpriză a lui George Simion și momentul emoționant cu Nicușo…
  continue reading
 
Este important să știm că Franța este o țară (foarte) putredă și să înțelegem de ce s-a prăbușit guvernul Franței pentru a înțelege de ce doresc atât de mult să pună în România o conducere care să fie aservită intereselor franceze și, deci, să acționăm în consecință. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonit…
  continue reading
 
Călătoria literară a unui inginer aeronaut român pe tărâmul francez al publicațiilor! Adrian Voicu ne dezvăluie cu sinceritate și umor caracteristic drumul său neașteptat de la meseria tehnică la statutul de autor publicat în Franța. Povestea sa capturează perfect spiritul perseverenței - de la refuzurile a peste 100 de edituri franceze până la găs…
  continue reading
 
Bogdana Păcurari este expert în psihologia relațiilor, coaching și parenting, psihoterapeut cu peste 18 ani experiență, specializat în terapie de familie și cuplu, având o abordare unică multi-disciplinară în România pentru sănătatea emoțională și mentală a cuplurilor.
  continue reading
 
Paul Herinean, fost ofițer SRI în spionaj și contrainformații, are o experiență de 19 ani în intelligence guvernamental. Este specialist în tehnici de relaționare, detectarea comportamentului simulat, profiling și manipulare. Se perfecționează prin module de pregătire ale CIA și Paul Ekman Group, punând bazele unuia dintre cele mai avansate proiect…
  continue reading
 
Urmăriți un dialog amuzant dar revelator între un cunoscut realizator creștin și un indian budist. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/…
  continue reading
 
Ascultați un cuvânt duhovnicesc în care p. Pimen ne poartă prin această perioadă luminoasă a Penticostarului (perioada dintre Înviere și Cincizecime) ajungând acum la duminica mironosițelor. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podca…
  continue reading
 
Urmăriți un foarte interesant interviu în care p. Iosia Trenham și dr. Zach Porcu discută despre modul în care credința creștină este prezentată tinerilor cu educație seculară astfel încât ei să poată o poată percepe cu o mai mare profunzime. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii…
  continue reading
 
Ascultați un cuvânt duhovnicesc al părintelui Nikon Aghioritul, în care acesta ne prezintă modul în care trebuie să abordăm bolile psihice și demonizarea, care se pot manifesta în mod similar. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, pod…
  continue reading
 
Urmăriți un bună prezentare bazată pe propria experiență a părintelui Moise McPherson care ne dezvăluie câteva principii foarte importante pe care bărbații ar trebui să le aibă și pe care de obicei le descoperă foarte târziu. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai mult…
  continue reading
 
Urmăriți un material în care pe baza exemplului dat de femeile mironosițe discutăm despre problemele femeii actuale. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/…
  continue reading
 
Urmăriți un nou material delicat și frumos din seria cu Pildele lui Hristos: astăzi Pilda celor zece fecioare. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/…
  continue reading
 
Dan Benga, șeful Salvamont Maramureș, ne poartă pe granița dintre viață și moarte în munți, povestind despre misiuni extreme, lecții crunte de supraviețuire, și cum măsoară performanța în vieți salvate, nu în bani. Am discutat despre echipamentul esențial, pericolele din munți, și despre poveștile emoționante ale celor salvați, subliniind importanț…
  continue reading
 
Urmăriți un material în care Jonathan Pageau ne explică simbolismul legat de Satan, scoțând în relief modul în care este acesta prezent în fiecare aspect al lumii actuale. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https…
  continue reading
 
Urmăriți un material interesant și necesar în care discutăm despre alegerile din România, despre ce înseamnă neamul și despre modul în care ne rugăm. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.…
  continue reading
 
Răzvan Cernaianu, unul dintre cei mai cunoscuți hackeri din lume, cunoscut sub numele de TinKode. A spart mii de site-uri și baze de date internaționale, printre care: Armata Americană, NASA, Oracle, Pentagonul, Marina Regală Britanică, Agenția Spațială Europeană, YouTube, Google și multe altele. A fost arestat la doar 20 de ani de FBI, iar în prez…
  continue reading
 
Cu darul lui Dumnezeu, vă oferim și în această duminică o nouă rubrică de întrebări și răspunsuri, la care urmăritorii site-ului nostru au o contribuție majoră. Vă mulțumim pentru întrebările pe care ni le scrieți. Răspândiți dragostea! Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pent…
  continue reading
 
Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cât de importantă este, într-o istorie literară a vinului, corespondența dintre arta cuvântului și enologie ? Se poate spune că scriitorii beau altfel vinul…
  continue reading
 
Urmăriți un scurt material despre Sfânta Muceniță Daniela, o muceniță care a fost omorâtă de tatăl ei în 2004. Vizionare cu folos! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/…
  continue reading
 
Ascultați pe părintele Pimen Vlad cum ne vorbește despre evenimentele la care asistăm în Săptămâna Luminată și în Duminica Tomii. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/…
  continue reading
 
În episodul de față îl am invitat pe unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri de travel din România, pe Cezar Drumitru - Imperator Travel, care a vizitat 150 de țări și care are niște povești absolut spectaculoase. 🔵Blogul lui Cezar: https://www.imperatortravel.ro/ 🔴Hai cu mine în croazieră: https://www.mariciu.ro/hai-cu-noi-in-croaziera-2026/ 🔵Croaz…
  continue reading
 
Ascultați un frumos cuvânt al părintelui Iosia în care acesta ne detaliază modul în care ar trebui să abordăm, ca bărbați în Hristos, sarcina crucială a conducerii propriei case. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeț…
  continue reading
 
Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. S-ar putea afirma că, dintre toate licorile, vinul are cea mai importantă semnificație culturală? În ce măsură fenomenul viticol constituie o dovadă a conti…
  continue reading
 
Urmăriți un material foarte bun care prezintă celebra mișcare a ortodocșilor americani numită "Death to the World" ("Moarte lumii" sau "Moartea de lume") și modul în care aceasta a cucerit mințile și inimile multor tineri revoltați împotriva decăderii spirituale a lumii actuale. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.c…
  continue reading
 
Ascultați un cuvânt scurt dar foarte duhovnicesc al p. Varnava despre relația dintre Hristos - Mirele și sufletul nostru. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/…
  continue reading
 
Ascultați un cuvânt al părintelui american Andrew Damick despre o temă incitantă: creșterea masivă din ultimii ani a numărului de convertiți la Ortodoxie în SUA (și nu numai). Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți h…
  continue reading
 
Urmăriți un cuvânt foarte bun al părintelui Spiridon care ne dezvăluie o stare care, atunci când e prezentă în viețile noastre, e mai periculoasă decât posesia demonică. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https:/…
  continue reading
 
Care este diferența dintre credință și credulitate? Ce înseamnă încrâncenarea? Cum putem să ne creștem credința? Urmăriți un material care încearcă să răspundă la aceste întrebări precum și la altele legate de acestea. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe artic…
  continue reading
 
Urmăriți un material foarte bun care răspunde la o serie de întrebări legate de sărbătoarea Paștelui, proveniența numelui acesteia și a altor simboluri legate de aceasta îndeosebi în lumea vestică dar care au fost adoptate și la noi. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru …
  continue reading
 
Revenirea fulminantă a Cristinei Nemerovschi în lumea literară românească este sărbătorită în acest episod special al podcastului "Rețeaua de povești". După aproape șase ani de absență, autoarea a 18 cărți ne dezvăluie procesul creativ din spatele celui mai recent roman al său, "Aici e inima mea" - o lucrare profundă despre iubire, sacrificiu și re…
  continue reading
 
Ascultați un frumos cuvânt al Maicii Filotea care ne prezintă personalitatea și profunda viață duhovnicească a Cuvioasei Maici Gavrilia. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/…
  continue reading
 
Ascultați pe Maica Filotea care într-un frumos cuvânt ne explică felul în care o vorbă bună spusă aproapelui poate schimba totul. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/ Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/…
  continue reading
 
Urmăriți o discuție interesantă și foarte agreabilă cu scriitorul ortodox Paul Kingsnorth despre multe dintre problemele lumii contemporane, văzute prin ochii unui suflet sensibil care cunoaște și civilizația vestică și ortodoxia. Un material folositor pentru mulți dintre noi. Vizionare plăcută! Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chi…
  continue reading
 
Silviu Toma este trainer internațional BMW M, absolvent al Academiei BMW Driving Experience din München și al școlilor de specialitate din Ungaria și Grecia. Este fondatorul celei mai complete și complexe școli de conducere defensivă din România, Romania Driving Experience. Cu o experiență de 18 ani în domeniu, a instruit peste 50.000 de șoferi și …
  continue reading
 
Loading …

Pikakäyttöopas

Kuuntele tämä ohjelma tutkiessasi
Toista